viernes, 23 de diciembre de 2016

VIRGIL MAZILESCU [19.777]



Virgil MAZILESCU
      
Virgil Mazilescu (nacido el 11 de abril de 1942, Corabia, condado de Olt – muerto 10 de agosto de 1984, Bucarest) fue un ensayista, poeta y traductor rumano, exponente de la corriente onírica. 
         
En 1966, hizo su debut con versos en el suplemento "Povestea vorbii”/ "La historia de la palabra” de la revista "Ramuri”/ "Ramas” de Craiova, dirigida en aquellos años por el poeta Miron Radu Paraschivescu. Recibió un premio de la revista "Luceafărul”/ "El Lucero” en 1968 para el volumen de poemas Versuri/ Versos. Virgil Mazilescu prefirió ser un poeta cualitativo, y no uno cuantitativo, siendo sobre todo un técnico del discurso poético. Publicó pocos libros, con pocas páginas.

OBRA

1968 – Versuri/ Versos
1970 – Fragmente din regiunea de odinioară/ Fragmentos de la región de antaño
1979 – Va fi liniște, va fi seară/ Habrá silencio, caerá la tarde
1983 – Guillaume poetul și administratorul/ Guillaume el poeta y el administrador
1988, 2001 – Asketische Zeichen. Gedichte
1991 – Întoarcerea lui Immanuel/ El regreso de Immanuel
1996 – Poezii/ Poesías
2003 – Opere complete/ Obras completas
2013 – Opera poetica/ Obra poética
2013 – O precizie cu adevărat înspăimântătoare/ Una precisión realmente aterradora


Traducción al español: Costel DREJOI


COLINAS  Y  VALLES  Y  LLANURAS 

agua os di vuestra alma donde fue
donde refulges tú mi alma y en qué 
parte del mundo están cazando ahora los cazadores

si miro – mi vestido es realmente el miedo
si miro colinas y valles y llanuras



LAS  CUATRO  MENOS  CUARTO 

las cuatro menos cuarto mi amor qué estás tú haciendo ahora
en los lugares donde ya te encuentras
bajo la lluvia estoy caminando – nadie – tengo el cabello humedo
y mi pensamiento es cómo un ratón pequeño y negro

y tú qué estás haciendo mi amor estoy lavando ropa como siempre
cuando llueve – te espero regresa a mí
pulsa el botón del ascensor el séptimo piso
no está demasiado lejos de la tumba

nadie
sólo Dios
la lluvia
la pila de ropa sucia



V.  M.

su madre ha muerto hace veinte años
su padre (él también triste) ayer hacia las cinco

años y horas

no tuvo hermano no tuvo hermana
tiende ociosamente la mano abre el armario de baño grita
tira fuera un vendaje para el corazón – tira fuera el corazón caliente
de margarita



TRES

llanura enferma. país desconocido. amarilla habitación.
plumaje del cuervo. sal de la tierra. en primavera y en verano
en otoño y de nuevo en otoño. un cuerpo calcinado. una voz de antaño.
nació y vio. vio y se fue. se fue lejos.
a los muertos se fue. a los invencibles fue.
                                                      a cuatro patas volvió.



LA  LECHETREZNA

de una tierra extinta no quiero arrancarme
ella fue mi vida    yo seré su vida



*


el día está llegando a su fin. anestesia.
el día está llegando a su fin.



*


soy tan bello
estoy tan vivo
soy tan digno
comedme




*


aún joven    rojos labios   feliz y pálida
la verdad está de su parte
las conexiones con el futuro resultarán siempre peligrosas
la verdad está de su parte
las conexiones con el futuro resultarán siempre peligrosas
cuanta atroz serenidad en las grandes rutas metropolitanas


Traducción al español: Costel DREJOI




Virgil Mazilescu (n. 11 aprilie 1942, Corabia, Olt – d. 10 august 1984, București) a fost un eseist, poet și traducător român, afiliat onirismului poetic. A scris printre altele poeziile "Cineva pe lume are nevoie de mine” și "Mi-am uitat casa și numele”.

În 1966, a debutat cu versuri în suplimentul „Povestea vorbii” al revistei „Ramuri” din Craiova, pe atunci condus de Miron Radu Paraschivescu. A primit un premiu din partea revistei „Luceafărul” în anul 1968 pentru volumul de poezii Versuri. Virgil Mazilescu a preferat să fie un poet calitativ și nu unul cantitativ, fiind înainte de toate un tehnician al discursului poetic. A publicat puține cărți și, desigur, subțiri.

Volume

Antume

1968 – Versuri, București, Editura pentru Literatură
1970 – Fragmente din regiunea de odinioară, București, Editura Cartea Românească
1979 – Va fi liniște, va fi seară, București, Editura Cartea Românească
1983 – Guillaume poetul și administratorul, București, Editura Cartea Românească

Postume

1988, 2001 – Asketische Zeichen. Gedischte, Cluj, Editura Dacia
1991 – Întoarcerea lui Immanuel, București, Editura Albatros, 1991
1996 – Poezii, București, Editura Vitruviu
2003 – Opere complete, ediție îngrijită de Alexandru Condeescu, București, Editura Muzeul Literaturii Române
2013 – Opera poetica, ediție îngrijită de Gabriel Nedelea, Craiova, Editura AIUS
2013 – O precizie cu adevărat înspăimântătoare, ediție îngrijită de Teodor Dună, București, Editura Tracus Arte

Creația sa, împreună cu scrisorile către prietenul său Dumitru Țepeneag, aflat în Franța, a încăput între coperțile unui volum postum de numai 166 de pagini, intitulat Poezii, volum îngrijit de Mircea Ciobanu. Această carte a apărut abia în 1996, la 12 ani de la moartea poetului. Virgil Mazilescu a fost și un excelent traducător, însă niciodată nu a epatat, deși cunoștea foarte bine limba franceză. A tradus cărți scrise de Jean Amila, Jack Schaefer, Fernand Fournier-Aubry și Willa Cather.


vei auzi din nou: fii inima mea

vei auzi din nou: fii inima mea
simplu: deschizi doar niște canale
care din obisnuință nu mai duceau nicăieri
apoi îți arzi hainele

o piele febril descheiată
încă om
mâine-poimâine doar mărturia lui poate amintirea
cu haosul ei frățesc: și mai mic uriaș inimă și
așadar așadar devii a doua mea inimă
apropie-te

la toate acestea ce vei răspunde? fără un cuvânt
vei părăsi la noapte orașul
și absența ta: o cicatrice pe un perete de aer
micșorându-se din ce în ce



administratorul întocmește o listă de câteva 
delațiuni și trădări posibile

singur ca un tanc în plină acțiune – hotărât să-și cânte încă o dată
marele cântec de iubire: semper esse puerum semper
esse puerum      și felul în care
vor năvăli din gâtlejul lui cuvintele
s-ar putea să ne aducă aminte cândva
despre felul în care cade astăzi zăpada pe câmp

experiența am mai avut-o: bucurie înnegrind pământul înnegrind până și memoria
dar nu temele nu subiectele eroice vor face din băiatul ăsta
un om bogat și puternic – să ne închipuim
că eu l-am așezat pe rug: unde cu trufie suferă acum
unde inima lui tresaltă ca o broască verde și se uită la noi fără întrerupere
inima lui care tresaltă ca o broască verde și se uită la noi
și numai astfel învinge o! norme ale durerii
pe când poezia nu este, într-un anume sens, și exclusiv
din punctul de vedere al autorului ei, poetul de pe strada
mea, de la numărul paisprezece, colegul meu din clasa a
treia primară, decât un amestesc de huliganism (curaj) și
foarte bună creștere (curaj și mai mare)



prima poveste pentru ștefana

pisica va deschide iar fereastra
pisica verde şi proaspătă ca iarba
şi în odaia pustie se va strecura
şi la picioarele stăpânului se va încolăci

dormi dormi somnul te duce de pe lume
te spală şi te piaptănă şi te împarte
copiilor săraci te-am şi uitat

şi ploaia va deschide iar fereastra
ploaia verde şi proaspătă ca iarba
şi în odaia pustie se va strecura
şi la picioarele stăpânului se va încolăci

dormi dormi somnul te duce de pe lume
te spală şi te piaptănă şi te împarte
copiilor săraci te-am şi uitat

şi moartea a deschis încet fereastra
moartea verde şi proaspătă ca iarba
şi în odaia pustie s-a strecurat
şi la picioarele stăpânului s-a încolăcit



-

No hay comentarios:

Publicar un comentario en la entrada