ANGHEL DUMBRĂVEANU [19.800]

Anghel DUMBRĂVEANU

Anghel DUMBRĂVEANU nació el 21 de noviembre de 1933 en la aldea Dobroteasa (condado de Olt, Rumanía) y murió el 12 de mayo de 2013 en la ciudad de Timișoara. Poeta, escritor y traductor. Formó parte de la Generación '60, junto con Nichita Stănescu, Gheorghe Tomozei, Fănuș Neagu y otros.

       

Licenciado de la Facultad de Filología de la Universidad de Timișoara en 1968. Entre 1953 y 1990 fue redactor, luego secretario general del Consejo de Redacción y redactor jefe adjunto de la revista „Scrisul bănățean”/ „El escrito de Banat”, nombrado, más tarde. „Orizont”/ „Horizonte”.

OBRA

Fluviile visează oceanul/ Los ríos sueñan el océano (1961)

Pământul și fructele/ La Tierra y las frutas (1964)

Iluminările mării/ Las iluminaciones del mar (1967)

Oase de corăbii/ Huesos de navíos (1968)

Fața străină a nopții/ La cara ajena de la noche (1971)

Singurătatea amiezii/ La soledad del mediodía (1973)

Diligența de seară/ La diligencia de la tarde (1978)

Tematica umbrei/ La temática de la sombra (1982)

Curtea retorilor/ El patio de los retóres (1989)

Predica focului/ El sermón del fuego (1993)

Diamantul de întuneric/ El diamante de oscuridad (1997)

O ireală bucurie de-a aștepta/ Una irreal alegría de esperar (1999)

Begoniile de la mansardă/ Las begonias en el ático (2002)

Traducción al español: Costel DREJOI

NUNCA EL OLVIDO

Entre nosotros hay nieves y arenas.

Mañana tal vez desiertos, océanos.

Nunca el olvido.

Debajo de tu icono comienzo el día.

Mi ala crece de tu hombro.

Me han consagrado, embriagador y puro, al mar,

Ser y no ser derrotado.

Entre nosotros hay nieves y arenas.

Mañana tal vez el cielo caído.

Pero la alegría de atravesar la noche

Para encontrarte en la otra orilla,

Donde nunca el olvido…

PAISAJE EN BLANCO

Nos herirá tanto blanco seremos enterrados

como dos árboles hieráticos en la nieve

¡vamos a huir! demasiado silencio fluye sobre

nuestras sienes y sobre nuestros ojos ¡vamos a huir

ahora mientras todavía conocemos el sendero mientras la noche

no sopla estrellas heladas sobre nosotros!

con el aliento te abro 

la ventana invisible prolongo mi mirada

sobre ventisqueros deslizando

con sus plantas azules a través del río

donde en el cuarto caliente quema el espíritu

protector del fuego allí envueltos en pieles de oso

bajo linternas chinas de membrillos en los estantes

bajo la fragancia de tu axila

¡vamos a huir! nos herirá

nos herirá tanto blanco echo de menos tu paso

liberado del peso de la ropa en la quietud del cuarto.

Traducción al español: Costel DREJOI

Cum raza serii 

Sînt şi aici şi-n altă parte

şi fericit şi trist, şi rău şi bun,

cum viaţa-nseamnă şi puţină moarte,

cum înţelept şi cum nebun.

Iau barca şi mă urc în cer,

şi în pămînt, şi-n flori, şi nicăurea,

cum raza serii într-un giuvaer

şi cum ecoul colindînd pădurea.

Să mă aştepţi pe-acelaşi mal

unde-am să ies mereu din ape,

cum fluxul largului egal,

cum şi departe, şi aproape.

Curg târziu 

Nu mai am legăturile intime

De altădată

Cu procesul prin care planta-nfloreşte

Şi vă dă mirosul cel bun.

Nu mai am prietenii cu care-am învins,

Nici privilegiul de a muri

Şi de-a-nvia

În speranţa femeii.

Desen de iarnă 

De doua zile ninge cu stele mari pe Olt.

Colinele viseaza suav sub cerga moale

Si parca sunt mai tanar, mai pur, mai dezinvolt

Cum ratacesc cu ochii prin sunetc ovale.

Padurile solemne privesc tacut spre cer

Cu crengilc-ncarcate de linisti si lumina ;

Salbaticiuni ciudate rasar din rapi si pier

Cand vulturii vazduhul cu aripa-l inclina.

La cotul unde-arinii se dau uimiti in laturi

Sub frunti sa li se-astearna oglinzile miscate,

Privirea mea dcschide larg zarea de omaturi,

Si-mi vii din amintire cu genele mirate.

Aud prin iarba arsa de ani incet cum treci,

Si degetele tale lung parul mi-1 resfira.

Cum peste noi coboara cristale moi si reci,

Eu mina-mi trec prin astre ca pe-o albastra lira.

Mamei 

Plecata acolo unde nu se vede

cum trece crizantema lunii pe cer

unde nu se stie

roua privighetorii

mirosul gutuii pastrate-n hambarul cu grâu

pâna cresc nametii cât casa 

Cum sa mai auzi plânsul copilului

cum sa descânti fruntea fetei bolnave

cum sa simti miscarea de aripi

a visului

când astepti

îndurerata si mândra 

Unde ti-e urma

Pe ce drum sa-ti ies înainte?

Poemul de Nord 

Te caut prin gândurile desfrunzite, într-una,

Şi mă dor drumurile pe care-ai trecut,

Şi umblu pustiu toată noaptea cu luna,

Pe ţărmul unui timp atât de departe, pierdut.

Mereu mai frumoasă prin sunet îmi treci

Cu zâmbetul trist şi părul negru şi lung

Şi-n tâmplă îmi bat clopotele orelor reci

Şi umbra-ţi de chin o chem mereu, şi-o alung.

Căci frunzele viselor în poemele mele de sud.

Cine-ţi sărută ochii când se-ntristează?

De mult nu mai pot, când vii, să te-aud,

Am uitat să-ţi descânt genunchiul cu-o rază.

Te caut tot mai departe, dar treci

Tăcută prin albastru-mi fiord

Şi-n tâmplă îmi bat clopotele orelor reci:

Cad visele, galbene, ăn poemele mele de nord.

-