GABRIELA NEGREANU
Gabriela Negreanu fue una poeta, escritora, ensayista y traductora rumana. Nació el 6 de julio 1947 en Călărași y murió el 22 de octubre 1995 en Bucarest.
Recibe el premio de debut de la Unión de Escritores de Rumanía en 1978, para el ensayo Paul Valéry și modelul Leonardo/ Paul Valéry y el modelo Leonardo.
Sus poemas están compuestos por una heterogénea concentración de campos imagísticos en la que se instala una tensión lírica máxima, sugeriendo el dramatismo de la existencia cotidiana, su callejón sin salida, la desorientación.
OBRA
Paul Valéry și modelul Lenardo/ Paul Valéry y el modelo Leonardo (ensayo) – 1978
Decorul și prezența/ La decoración y la presencia (poemas) – 1979
Aventurile lui Mototol-Rostogol la prima lui iesire din ocol/ Las aventuras de Mototol-Rostogol a la ocasión de su primera salida del corral (novela para niños) – 1981
Elegii pentru sufletul înflorit/ Elegías para el alma florecida (poemas) – 1981
Jurnal. Eul peregrin/ Diario. El Yo peregrino (poemas) – 1984
Partea omului/ La porción del hombre (poemas) – 1987
Incinte/ Recintos (poemas) – 1988
Viziune cu logofagi/ Visión con logófagos – 1994
Memoria unui creier/ La memoria de un cerebro – 1995
Noaptea inițiaților/ La noche de los iniciados – 1995
Paulin Joachim, Orație pentru o re-naștere/ Oratorio para un re-nacimiento (poemas, traducción del francés) – 1989
Traducción al español: Costel DREJOI
Te esperé - con ojos de piedra de pájaro de perro
con ojos humanos te miré
sin maquillaje de ojos te miré
como la luna pasa por sus fases
como la hoja pasa por las estaciones
como crece el disco rojo en el horizonte
dejando la noche a la noche
con tus ojos a mis ojos miré
como miraré a partir de ahora las estaciones,
como a partir de ahora miraré sólo
las piedras, los árboles, la luna
(LA PORCIÓN DEL HOMBRE – 1987)
*
Ya no debía
en absoluto preocuparme
por mí misma
por la gravedad, piedra, caída
por el polvo
Debía tomar la forma de las montañas
azules y nevadas
desde allí
lanzandome, debía
abandonar la forma de pájaro
(LA PORCIÓN DEL HOMBRE – 1987)
TAN LEJOS
Como si hubiera olvidado
por qué fui enviada aquí.
Carne que viaja de nuevo a la misma ruta, dolorosamente,
tan lejos de sí misma.
En vano llamo a la muerte,
inútil es la extinción.
No hay antepasados, no hay amigos
que entiendan
lo que grita un hombre que muere
aquí,
en la tierra.
(LA PORCIÓN DEL HOMBRE –1987)
DE LA MISMA MANERA
¿Quién, cómo y de qué manera
puede todavía amenazar?...
Entendí: somos en la puerta
de la luz.
Entendí: fuera de mi
hay exactamente tanto mal
cuanto hay en mí.
Entendí: pero las puertas
se abren hacia adentro,
sentidos irrumpen de todas
las direcciones, y en ese punto
insignificante
la luz se ve de la misma manera:
paradisíaca y
asesina.
(RECINTOS – 1988)
YO SÉ UN CAMINO
Yo sé un camino que conduce
hacia un grande mediodía
hay almas que han derrotado a la muerte
sobre el aura les crece la piel
caliente y viva
ellas pasan entre las ilusiones y lluvias, en la búsqueda
de un idioma desaparecido
(DIARIO. EL YO PEREGRINO – 1984)
Traducción al español: Costel DREJOI
Ştiu un drum
Ştiu un drum pe unde se pleacă
într-o mare amiază
sânt suflete care-au învins moartea
pe aură le creşte pielea
caldă şi vie
ele trec, printre iluzii şi ploi, căutând
un idiom dispărut.
(Din volumul Jurnal. Eul peregrin, ed. Eminescu, 1984 )
Să trăieşti
Să trăieşti în cercuri închise
cu mlaştini făcute să soarbă
o lume obscură, o lume dementă
şi oarbă
mintea să nu-ţi poată urca
dincolo de contemplarea buricului
să tragi de pământuri ca vitele
pe genunchii nimicului
şi aici, unde mai circulă veşti
dinspre Pergam şi Elada, dinspre înalte lupte oculte
tu să n-ai habar de nimica
şi nimeni să n-aibă auz să te-asculte
să mori în neştire ca muştele, harul
cel născut o dată la o mie de ani
să piară ca pulberea, în râsul mulţimilor.
O vietate
Un mic animal, o vedetă
cu gheruţe mici,
noduroase.
Vorbeşte de sânge, mistere, ea
care era ca fumul în oase.
Pe sub piele îţi umblă, te cumpără,
dinţii-şi sticleşte, neruşinat
se agaţă de respiraţii.
Lunecătoare, vicleană, pe furiş
împrumutându-şi moarte
şi graţii.
Cu nervi căscăunzi şi pustii,
poeme de mască fardată
şi ademenire în umblet.
O vietate mică,
limbrică.
Te scheaună
şi îţi vorbeşte de suflet.
***
Fii medicul meu de suflet -
te plătesc oricât;
fii cel în care să-mi pot depune
cinismul, nevoia de oameni,
tandreţile;
tu, în care eu m-am văzut
până la capătul vieţii
şi-al morţii;
Evident, "imaterial";
Evident, fără încălcarea normelor
de convieţuire socială;
preţuindu-te
înţelegându-te
fără să mă întreb:
tu
ce mai faci?
tu cum te mai
descurci?
cum mai exişti?
rugându-te doar atât, cum altădată
şi eu din iubire preluasem păcatul
de ignoranţă şi crimă:
ia-mi sufletul meu, neliniştitul,
şi poartă-l;
fii îngerul meu păzitor
pentru existenţa aceasta -
te plătesc oricât.
-
No hay comentarios:
Publicar un comentario