DUMITRU DAN MAXIM [16.965]

Dumitru Dan Maxim

Seudónimo literario de Dumitru Maxim. 

Novelista. 

También, poeta, publicista. 

Nacido el 9 de febrero de 1963 en la aldea Drăsliceni (Chisinau, Moldavia). Hijo de Ion Maxim y Fevroniei (n. Ciutac), campesinos, en 1984 se graduó en la Escuela Técnica Chisinau y en la Facultad de Periodismo, Universidad Estatal de Moldavia. 

Trabajó como reportero, presentador y editor en la Radio de Chisinau, así como de diseñador, secretario y secretario general de la editorial de varios periódicos en Chisinau, incluyendo "Sfatul tarii". "Mesagerul'". "Patria tinara", "Luceafarul", "Flux". "Basarabia". 

La publicación de debut en poesía fue "Patria tinara" (1994). 

Actualmente el autor es secretario técnico de la revista "Besarabia" y editor del boletín "Refugium" en Chisinau. Es miembro de la Unión de Escritores de Moldavia.

La temporada del los búhos

Atardece…

Pronto va a venir la noche –

oh! esta temporada de las ninfas negras

que nadan en el contenido de mi existencia…

Esta temporada…

Esta fractura de la soledad

donde yo cuento cauteloso mis días por la noche…

por la noche se cuentan los días…

En vano…

En vano lo hago cauteloso –

de todas maneras no puedo huir de mi mismo,

por fin.

Por fin…

Tengo la necesidad de un tal final porque me siento

abandonado de un comienzo,

especialmente de un comienzo solemne y fastuoso…

Pronto…

Tremendamente pronto viene la noche –

oh! este revestimiento, este polvo de pulverizado oscuro

malicioso entre El Cielo y La Tierra

y, simplemente, oscuridad entre el Párpado y El Ojo…

Si! El Ojo!

Esta visión negra entre lo que existe y

lo que no existe, entre la vida y la muerte o posiblemente

otra vez y, al fin y al cabo, entre Ser y Has sido;

estos gladiadores entre El Exilio y La Segunda

o puede ser que algo menos –

entre El Juego y La Vida

o más exacto –

entre La Espada y El Corazón, es decir… pero

algo más exacto –

entre La Voluntad de vivir y El Rechazo de matar,

estando ya en la escena de las ambiciones –

no de las tuyas –

a los que te rodean por el veredicto

de instigación, pero no de tus instintos de matar, si no

de la imposibilidad de protegerte,

para no morir,

por el momento…

Todavía no!

Una vez más digo no, pero…

Pronto,

muy pronto,

tremendamente pronto

por la noche –

oh! esta temporada de los búhos blancos, abrumados

impúdico de sus ambiciones vulgares…

oh! esta temporada de los búhos…

Traducido por Andrei Langa

Anotimpul cucuvăilor

Se înseresează...

Degrabă va înnopta -

ah! acest anotimp al nimfelor negre

ce se bălăcesc în conţinutul existenţei mele...

Acest anotimp...

Această spargere a solitudinii

în care îmi număr zilele pe furiş noaptea... -

noaptea se numără zilele...

Zadarnic...

Zadarnic pe furiş -

oricum de mine nu voi scăpa,

în sfărşit.

În sfărşit...

Am nevoie de un sfărşit pentru că mă simt

abandonat de un început

cu precădere solemn şi fastuos...

Degrabă...

Nemaipomenit de degrabă Noaptea -

ah! acest înveliş, această pudră de praf de întuneric

maliţios dintre Cer şi Pământ

şi, pur şi simplu, întuneric dintre Pleoapă şi Ochi...

Da! Ochi!

Această vedenie sumbră dintre existent şi

inexistent, dintre viaţă şi moarte ori poate

invers şi în sfârşit dintre  A FI şi AI FOST;

aceşti gladiatori dintre PROSCRIPŢIE şi SECUNDĂ

ori poate şi mai puţin -

dintre JOC şi VIAŢĂ

ori şi mai aproape -

dintre SPADĂ şi INIMĂ, adică SÂNGE...dar

şi mai aproape -

dintre VRERE de a trăi şi NEVRERE de a omorî,

odată ieşit în scena dorinţelor -

nu ale tale -

a celora ce te înconjoară prin verdictul

de asmuţare, dar nu a dorinţelor tale de a omorî, ci a

imposibilităţii de a te apăra,

de a nu muri,

încă...

Încă nu!

Şi încă o dată nu, însă...

Degrabă,

foarte degrabă,

nemaipomenit de degrabă

noaptea -

ah! acest anotimp al cucuvăilor albe, copleşite

lasciv de dorinţele lor triviale...

ah! acest anotimp al cucuvăilor...

TIERRA (II)

Vibrante otoño y viento sonoro,

Te dejan sólo, lleno de amor.

Palomas blancas están volando,

Entre las nubes comparten algo

De su cariño y un estribillo

Resuena lento por todo el cielo.

El lago brilla como un espejo,

Los días pasan, aquí me dejan.

-Vibrante otoño y viento fuerte,

Trae a mi tierra la nieve del Norte,

Para que mi alma pueda hablar

Y en este silencio escuchar:

-Deja a mi padre un día más,

Déjalo que se quede en casa.

La tierra cavada es como el granito

De tanto amor y sufrimiento.

Vibrante estancia, universo sonoro,

Nadie llora y yo no me muero.

Traducido por Andrei Langa

PĂMÂNT (II)

Sonoră toamnă și vânt sonor,

Te lasă în taină cu jind și dor.

Hulubi perechi se-avântă spre nor,

Împart iubirea doi câte doi.

Și-n slavă, parcă, un cor domnesc,

Răsună lânced a dor ceresc.

Oglinzi din lacuri încremenesc

Și zilele sterpe nu mă iubesc.

-Sonoră toamnă și vânt ciobănesc,

Îmbracă Țara-n-veșmînt bărbătesc,

Iubirea să-mpart din sufletul meu,

Copiii să strige cu voci de zeu:

-Lăsați-l pe tata să zboare ușor

Lăsați-l pe tata încă-o zi în pridvor.

Mormântul se sapă ca în granit,

De dragoste mare ce-a suferit.

Sonoră taină și gând sonor

Mă plânge nimeni și eu nu mor.

.