Alexandru Cosmescu
(Chișinău, Moldavia, 1985) es filólogo, filósofo y traductor. Ha publicado el libro “Un spațiu blînd care mă primește cum m-ar îmbrățișa” (2013). Y en la actualidad es investigador en la Academia de Ciencias de Moldavia.
(mis células mueren y se reemplazan las unas a las otras)
me llevó a un lago cercano, estaba lleno de barro, ‘este es mi sitio preferido’, dijo, y nos sentamos. ‘cuando me siento cansado vengo aquí, si está nublado puedo ver a los peces en el agua’. no hice ningún ruido y me acerqué a la orilla. le dije que estaba trabajando en una biblioteca y que tenía solo 20 lectores en medio año. se rió, hablábamos sin mirarnos. ahora se cortan los cables. todo lo que puedo hacer es recomponerlo.
voy a lugares donde la gente hace ruido y los ruidos se superponen.
aprieto mi bufanda alrededor de mi cuello, luego la suelto.
aprieto mis labios y me estremezco.
mis células mueren y se remplazan las unas a las otras.
un día voy a tener un cuerpo que nunca te ha visto.
un cuerpo que nunca has visto.
*Poema traducido del rumano al inglés por el autor y del inglés al español por Luna Miguel.
(my cells die and replace one another)
he took me to the lake nearby, it was muddy, ‘this is my favorite stub’ he said, and we sat down. ‘when i’m powerless, i come here. when it gets cloudy, i can see the fish in the water. i make no noise and they come near the shore’. i told him how i was working in a library and i had 20 readers in half a year. he was laughing and we were talking without looking at each other. now the wires are severed. all i can do is recompose.
i go in places where people make noise and their noises overlap.
i tighten my scarf around my neck, then i let it loose.
i tighten my lips and i shiver.
my cells die and replace one another.
one day i will have a body that has never seen you.
a body that you have never seen.
CARTIER Rotonda
CARTIER
Editura Cartier, SRL, str. București, nr. 68, Chișinău, MD2012
Un spațiu blând,
care mă primește
cum m-ar îmbrățișa
celulele mele mor
și se înlocuiesc una pe alta
m-a dus la un lac din apropiere, era tulbure, a spus
„asta e buturuga mea favorită” și ne-am așezat. „dacă
nu am putere, vin aici. când cerul se înnorează, se
văd peștii în apă. nu fac niciun zgomot și se apropie
de mal”. i-am povestit despre cum lucram la bibliotecă
și am avut 20 de cititori în jumătate de an. râdea și
vorbeam fără să ne uităm unul la altul. acum firele
s-au rupt. a rămas numai să recompun.
mă duc în locuri în care oamenii fac zgomot și
zgomotele lor se suprapun.
îmi strâng fularul în jurul gâtului, apoi mi-l las liber.
îmi strâng buzele și tremur.
celulele mele mor și se înlocuiesc una pe alta.
cândva o să am un corp care nu te-a văzut niciodată.
pe care nu l-ai văzut niciodată.
tu ai toată
liniștea de care am nevoie
tu ești toată
liniștea de care am nevoie
(mai e și liniștea când
: mi se
mișcă numai buzele
: îmi
pun căștile în urechi
: felul în care mă
mișc înainte de somn
: când miaună un pisic afară
știu că e același
l-am văzut odată
când mă întorceam acasă
era lângă restaurantul din
subsolul casei în care stau și
mieuna
avea o pată roșie mare lângă
ureche și
una pe spate
dacă l-aș fi atins acolo ar fi
sângerat
am închis ochii și
l-am mângâiat
pe cap
apoi pe bot
a venit mai aproape
m-am ridicat
am intrat în casă
m-am spălat atent pe mâini
m-am dat cu acid boric
m-am uitat toata ziua la
palmele mele
dacă nu apar pete roșii)
.
No hay comentarios:
Publicar un comentario