viernes, 27 de septiembre de 2013

CEZAR BALTAG [10.571]



Cezar Baltag

(Nació el 26 de julio 1939, en Mălineşti-Hotin, Rumania- Murió el 26 de mayo 1997, Bucarest), hijo del sacerdote Porfirio Baltag Baltag y Margaret (n. Alexandrescu), es un poeta rumano, ensayista y traductor moderno. 

Después de graduarse en la escuela secundaria en 1955, Pitesti, es - entre 1955 y 1960 - estudió en la Facultad de Filología de la Universidad de Bucarest. Trabajó como editor literario de Gazeta (entre 1960 y 1968) como director adjunto en el Star (1968-1974) y luego como editor. 

OBRA:

Vis planetar (1962),
Răsfrângeri (1966),
Monada (1968),
Odihnă în țipăt (1969),
Șah orb (1970),
Madona din dud (1973),
Unicorn în oglindă (1975),
Poeme (1981),
Dialog la mal (1985),
Euridice și umbra (1988),
Chemarea numelui (1995),
Ochii tăcerii (1996) 




La rueda


EI circulo,
y al mismo tiempo la distancia
sin prisa,
pero tampoco muy lentamente.

Tan ciego,
tan bello,
ceñido por un brillo casi quemante,
casi insoportable,

el Eje sabe
lo que la rueda
ni siquiera barrunta.

Antología de la poesía rumana contemporánea (Editorial Elion, Bucarest, 2000, trad. de Darie Novaceanu).






Naștere 

Furtunos
pahar
am băut astăzi
M-am oprit
la jumătate
și n-am mai știut
ce țin în mână

Apoi
am trecut
și de poarta aceea

Și totul era sus
totul zbura
Inima mea era un avion
care ieșise din cer
și nu mai avea
pământ
să aterizeze.






Ochii tăcerii 

Nu cu sângele te mai ţip, Lumina mea
nu cu gura

Nu cu vorbe, cu tăcerea lumilor te rostesc

Cu ochii tăcerii te văd încă

Fulgerul tăcerii
îl ridic spre tine
ca un ţipăt
şi-i spun: naşte şi luminează

şi ce luminezi luminează odată pentru
totdeauna
şi ce vezi
fă să nu se mai termine niciodată







Timpul 

Ştiu, răcoarea copleşeşte mâna,
Obosesc izvoarele din vine,
La apusul soarelui, ţărâna
Îşi aşterne umbra peste mine.

Arderi se topesc abia-ncepute,
Braţul scapă vâsla prea curînd,
Trupul zvelt mi-l seceră prea iute
Trupul nevăzut alunecând,

Dar destul! Cu fruntea voi răzbi,-
Cerb al zării fulgerând în salt –
Să despic în rotitoarea zi
Drum elastic clipei şi înalt.

Din arborescentul creştet n-o să-mi scape
Timpul, snop de arderi rectilinii,
Când ţâşnirea mea va fi aproape
De viteza fulgerată a luminii.






Descântec 

Ieşi omul negru
din negru bordei,
luă secure neagră
cu negru temei.

Merse la pădure
tăie negru lemn,
neagra lui secure
are-un negru semn

Făcu un plug negru
cu negru brăzdar,
din copacul negru
negre păsări sar

Luă jugul negru
îl pune pe boi,
boii înnegriră
de tot amândoi

Trase brazdă neagră
în pământul greu,
lumea era neagră
şi-nnegrea mereu

Brazda el o-ntoarse
şi negrul se sparse

O femeie albă
atunci se sculă
şi pletele albe
şi le pieptănă

Luă o vadră albă
şi la puţ porni
mâna era albă
apa înnălbi

Şi din apa albă
luă şi bău,
faţa ei cea albă
şi mai albă fu

Pe poteca albă
cum venea-înapoi
cântau vrăbii albe
într-o albă Joi

Joia înflori
şi albul vorbi

Vineri la Sumedru
la-înnoptatul slab,
albul trecea negru,
negrul trecea alb



No hay comentarios:

Publicar un comentario