CEZAR BALTAG [10.571]

Cezar Baltag

(Nació el 26 de julio 1939, en Mălineşti-Hotin, Rumania- Murió el 26 de mayo 1997, Bucarest), hijo del sacerdote Porfirio Baltag Baltag y Margaret (n. Alexandrescu), es un poeta rumano, ensayista y traductor moderno. 

Después de graduarse en la escuela secundaria en 1955, Pitesti, es - entre 1955 y 1960 - estudió en la Facultad de Filología de la Universidad de Bucarest. Trabajó como editor literario de Gazeta (entre 1960 y 1968) como director adjunto en el Star (1968-1974) y luego como editor. 

OBRA:

Vis planetar (1962),

Răsfrângeri (1966),

Monada (1968),

Odihnă în țipăt (1969),

Șah orb (1970),

Madona din dud (1973),

Unicorn în oglindă (1975),

Poeme (1981),

Dialog la mal (1985),

Euridice și umbra (1988),

Chemarea numelui (1995),

Ochii tăcerii (1996) 

La rueda

EI circulo,

y al mismo tiempo la distancia

sin prisa,

pero tampoco muy lentamente.

Tan ciego,

tan bello,

ceñido por un brillo casi quemante,

casi insoportable,

el Eje sabe

lo que la rueda

ni siquiera barrunta.

Antología de la poesía rumana contemporánea (Editorial Elion, Bucarest, 2000, trad. de Darie Novaceanu).

Naștere 

Furtunos

pahar

am băut astăzi

M-am oprit

la jumătate

și n-am mai știut

ce țin în mână

Apoi

am trecut

și de poarta aceea

Și totul era sus

totul zbura

Inima mea era un avion

care ieșise din cer

și nu mai avea

pământ

să aterizeze.

Ochii tăcerii 

Nu cu sângele te mai ţip, Lumina mea

nu cu gura

Nu cu vorbe, cu tăcerea lumilor te rostesc

Cu ochii tăcerii te văd încă

Fulgerul tăcerii

îl ridic spre tine

ca un ţipăt

şi-i spun: naşte şi luminează

şi ce luminezi luminează odată pentru

totdeauna

şi ce vezi

fă să nu se mai termine niciodată

Timpul 

Ştiu, răcoarea copleşeşte mâna,

Obosesc izvoarele din vine,

La apusul soarelui, ţărâna

Îşi aşterne umbra peste mine.

Arderi se topesc abia-ncepute,

Braţul scapă vâsla prea curînd,

Trupul zvelt mi-l seceră prea iute

Trupul nevăzut alunecând,

Dar destul! Cu fruntea voi răzbi,-

Cerb al zării fulgerând în salt –

Să despic în rotitoarea zi

Drum elastic clipei şi înalt.

Din arborescentul creştet n-o să-mi scape

Timpul, snop de arderi rectilinii,

Când ţâşnirea mea va fi aproape

De viteza fulgerată a luminii.

Descântec 

Ieşi omul negru

din negru bordei,

luă secure neagră

cu negru temei.

Merse la pădure

tăie negru lemn,

neagra lui secure

are-un negru semn

Făcu un plug negru

cu negru brăzdar,

din copacul negru

negre păsări sar

Luă jugul negru

îl pune pe boi,

boii înnegriră

de tot amândoi

Trase brazdă neagră

în pământul greu,

lumea era neagră

şi-nnegrea mereu

Brazda el o-ntoarse

şi negrul se sparse

O femeie albă

atunci se sculă

şi pletele albe

şi le pieptănă

Luă o vadră albă

şi la puţ porni

mâna era albă

apa înnălbi

Şi din apa albă

luă şi bău,

faţa ei cea albă

şi mai albă fu

Pe poteca albă

cum venea-înapoi

cântau vrăbii albe

într-o albă Joi

Joia înflori

şi albul vorbi

Vineri la Sumedru

la-înnoptatul slab,

albul trecea negru,

negrul trecea alb