lunes, 9 de mayo de 2016

CONSTANZA BUZEA [18.660]


CONSTANZA BUZEA 

(Rumanía, 1941-2012) 
Poeta, una de los más famosos poetas de la Generación del 60, ​​ex editora de revistas Anfiteatro (entre 1974 y 1989) y Rumanía literaria (desde 1990).

Constanza Buzea recibió el premio más alto de la poesía de Rumania, Premio Nacional "Mihai Eminescu" Opera Omnia (2001). 

OBRA:

De pe pământ (EPL, 1963)
La ritmul naturii (EPL, 1966)
Norii (EPL, 1968)
Agonice (EPL, 1970)
Coline (Cartea Românească, 1970)
Sala nervilor (Cartea Românească, 1971; sonete)
Leac pentru îngeri (Albatros, 1972; antologie)
Răsad de spini (Cartea Românească, 1973)
Pasteluri (Albatros, 1974)
Ape cu plute (Cartea Românească, 1975)
Limanul orei (Eminescu, 1976)
Poeme (Albatros, 1977; antologie)
Ploi de piatră (Albatros, 1979)
Umbră pentru cer (Albatros, 1981)
Cină bogată în viscol (Cartea Românească, 1983)
Planta memoria (Cartea Românească, 1985)
Cheia închisă (Eminescu, 1987; antologie)
Pietre sălbatice (Cartea Românească, 1988)
Ultima Thule (Cartea Românească, 1990; sonete)
Pelerinaj (Cartea Românească, 1997)
Foşnet fabulos (Helicon, 1997; antologie)
Pastelul amoros (Helicon, 1998; antologie)
Pretext de conversaţie (Helicon, 1998; antologie)
Roua plural (Vinea, 1999, ed. adăugită 2007; antologie)
Făcutul meu cuvântul / Mon sort le mot (Grinta, 2006; antologie bilingvă în traducerea poetului Miron Kiropol)
Netrăitele (Vinea, 2004)
Netrăitele II (Vinea, 2008).
Creştetul gheţarului: jurnal 1969–1971 (Humanitas, 2009) 

Premios literarios:

Premiul Naţional „Mihai Eminescu”, în 2001.





Canto a la Rumanía Socialista 

Desde el nacimiento de la mirada, y del oido, y de las manos,
desde cuando mi rostro formó el primer cielo en torno a ellos,
desde el sabor de la madrugada, y de la hoja, y del pan,
desde la primera aventura en la naturaleza y en las ideas. 
Es algo que no termina de formar espuma en el agua,
de crecer en la fruta, de volar por el cielo.
Queda en mi cuerpo tanta nación como tuve bajo los párpados
desde el primer golpe de luz en mis oidos. 
De heroes está llena nuestra tierra, con los heroes la mirada siente
más allá de mi misma representando esta tierra
con una llamarada de sangre seguida de palabras
que se encarnan en la idea de lo que soy. 
Canto para siempre la pasión por lo nuevo
los muros como torres de los nuevos edificios
canto los veranos intimidados por una densa tierra de liras,
madurez de los campos, el polen de los amores vegetales. 
Y cuando llega el futuro y la igualdad existe entre nosotros,
uno a la columna de hombres un cántico de brindis,
por la iluminada tierra heroica, patria socialista,
Rumanía, época de oro, espacio con fortalezas de fuego. 
De este modo, los cuerpos con los que nacemos
y que durante la vida son alimentados sin pausa por la tierra,
son aquellas partes del pais, de su soberanía,
protegidas por aquellos que la conquistaron.





halou 

dormi liniștit sub narcotic 
nu te doare nu te chinui 
vindecându-te 
lângă tine și eu mă vindec 
împrejurul nostru e un halou 
rar fire de praf se depun 
ca niște stele stinse la care 
ne uităm ocrotiți 

îți ascult sufletul 
îți privesc mâinile 
să nu te întuneci să nu te sperii 
te duc în brațe lângă fereastră 

păsări vin de-afară 
păsări de abur vor să iasă 
se izbesc însângerând vitraliul 
se îndepărtează 

pini negri sub brumă 
o alee pierdută în nori 
unde am mai trăit acest frig 
când m-am mai temut ca acum 




Întâmplări cu Lăcomel

                        Lăcomel se zgăibărase
                        Pe trei case caraghioase.
                        Prima casă era grasă,
                        Cu terasă făinoasă,

                        Cu burlane macaroane,
                        Şi scăriţă de alviţă.
                        Lăcomel, un coate-goale,
                        Pofticios după sarmale,

                        Cum stătea pe-acoperiş,
                        Ronţăind ţigla de griş,
                        A văzut un geam deschis,
                        Şi, sărindu-l, ce şi-a zis?

                        Să se uite ce mâncări
                        Ţin mămicile-n cămări,
                        Să se sature din toate
                        Bucăţelele sărate,

                        Din cârnaţii atârnaţii,
                        Că n-ajung la ei nici taţii.
                        Lăcomel e un pungaş
                        De piftii şi păpănasi.

                        S-a gândit o zi şi-o noapte
                        Cum să facă rost de lapte.
                        Laptele e pus la ger
                        Tocmai într-un frigider.

                        Întâlnindu-se cu-o vacă,
                        A-ntrebat-o cum să facă.
                        Vaca spre păşune-l mână,
                        Că acolo, zice dânsa,
                        Curge lapte, creşte brânză.

                        Da-n păşune, cum să zic,
                        Nici tu lapte, nici nimic,
                        A tot stat cu cana-n mână
                        Ca să-i dea vaca smântână.

                        De necaz şi de poftit
                        Lăcomel s-a-mbolnăvit.
                        Nici tu lapte, nici nimic,
                        Din grăsun şi din voinic,

                        A rămas o slăbătură,
                        Numai ochi, urechi şi gură.
                        Burta lui, ca pepenaşul,
                        Se scobise ca făraşul.









.

No hay comentarios:

Publicar un comentario en la entrada