lunes, 9 de mayo de 2016

ANGELA MARINESCU [18.653]


Angela Marinescu 

Nació el 8 de julio de 1941, en Arad, Rumanía. Es una poeta rumana.
Angela Marinescu es el pseudónimo de Besaraba-Angela Marcovici, 1941, Arad) es una poetisa rumana. Con apenas quince años cae gravemente enferma de tuberculosis pulmonar, enfermedad de la que sale vencedora una década después. Este episodio de su vida marca, como es natural, su personalidad, pero también su producción literaria. Licenciada en Psicología por la universidad de Bucarest, hace su debut literario en la revista Tribuna y más tarde, en 1969, publica su primer volumen de poesía, Sânge albastru [Sangre azul]. Su poesía excéntrica, incómoda, violenta, está impregnada de sangre y angustia, cuerpos femeninos y sobre todo fuerza, mucha fuerza. Obras como Îmi mănânc versurile [Me como mis versos], Limbajul dispariției [Lenguaje de la desaparición], o Probleme personale [Problemas personales] serán con toda probabilidad referentes para las nuevas generaciones de poetas.

Es hija de Marius Marcovici, alto funcionario de la Prefectura de Arad, y María (n. Martis), profesora de educación física y campeona nacional de esquí y natación. La familia de su padre es descendiente de Simion Marcovici importante intelectualde la ciudad de Banatului, donde se detuvo en su deambular Mihai Eminescu. Es madre del poeta y publicista Alexandru Matei. Angela Marinescu hizo gimnasia suelo (fue el mejor de Arad), la natación y el voleibol. La tuberculosis  marcó su juventud, concretamente entre los 15 y 26 años. Se decidió a estudiar medicina, graduándose finalmente en la Facultad de Psicología de la Universidad de Bucarest (1972). Comenzó con poemas en la revista "Tribuna” de la Cluj, en el año 1965. En 1969 publicó Sânge albastru .

Ha publicado más de 15 libros de poesía. Los más recientes son: Cocoşul sa ascuns în tăietură (1996), Fugi postmoderne (2000), Îmi mănânc versurile (2003), Limbajul dispariţiei (2006), Întâmplări derizorii de sfârşit (2006) şi Probleme personale (2009).

Publicó un volumen de ensayos, Satul în care mă plimbam rasă în cap, 1996, precum şi un Jurnal scris y un diario  în a treia parte a zilei, 2004.

En su bibliografía, además de poesía, incluye varias antologías en el país o en el extranjero, en Inglés, alemán, polaco.
Está presente con la poesía:

En septiembre de 2006, en un acto celebrado en el teatro dramático en Botosani, fue galardonada con el Premio Nacional de Poesía "Mihai Eminescu" Opera Omnia. Al mismo tiempo, el Ayuntamiento decidió otorgarle el título de ganador del premio "Ciudadano Honorario de la ciudad de Botosani".



Traducción Karina Picó Català


atracción
un crítico literario escribió hace unos
treinta años
que yo tenía fuerza interior
que algún día
me las apañaría
para convencer
no convencí a nadie
y no tengo fuerza interior
salvo cuando discuto sobre
tonterías sobre el hecho, por ejemplo,
de que todos los poetas crean en la amistad
como creen en Dios
sólo que yo no creo
y por eso me peleo y no tengo amigos
quizás algunas amigas sí
pero es que las amigas
no cuentan, es diferente
un mundo frío fuera de un mundo aún más frío
mis amigos hombres me aterran
y al mismo tiempo me atraen
como un vaso de vodka
infectado de sangre


*


atracție
un critic literar a scris acum vreo
treizeci de ani
că am forță interioară
și că voi izbuti
până la urmă
să conving
nu am convins pe nimeni
și nu am forță interioară
decât atunci când mă cert
pentru un fleac cum ar fi
că toți poeții cred în prietenie
ca în Dumnezeu
numai eu nu cred
și de aceea mă cert și nu am prieteni
poate ceva prietenie
dar povestea cu prietenele
nu se pune, e altceva
o lume rece în afara unei lumi și mai reci
pe mine prietenii bărbați
mă înfricoșează
și, în același timp, mă atrag,
ca un pahar de vodcă
infectat cu sânge





dadaísmo versus surrealismo
ponme los dedos entre las piernas
ya no soporto el acto sexual
que me parece dadaísta, mientras
que los dedos se deslizan
surrealistas y recuperadores
justo lo que más odio
pero necesito placer como necesito aire, ahora,
que estoy plantada en la cima de la soledad
y toda mi generación está en Ti
como un soldadito de plomo en la línea del deber

no sé qué más puedo hacer
salvo escribir lenta y libremente
como una lluvia fresca
de primavera.


*


dadaism versus suprarealism
pune-mi degetele Între picioare
nu mai suport actul sexual
ce mi se pare dadaist, pe când
degetele umbla suprarealist si recuperator
exact ceea ce urasc cel mai mult
dar am nevoie de placere ca de aer, acum, cÎnd
sunt împlîntata pe culmea singuratatii
si toata generatia mea sta în Tine
ca un soldat de plumb la datorie

nu stiu ce as mai putea face
decît sa scriu încet si liber
ca o ploaie rece
de primavara.





Estoy sorda y muda 

estoy sorda y muda
porque escribo
estoy ciega y tengo la lengua rota
porque escribo
no puedo hacerte el amor
porque escribo
no puedo sentirte
porque escribo
me he quedado sin
sangre
porque escribo
sólo el diablo muestra su rostro
esculpido
en la oscuridad de la noche
porque escribo
sólo el diablo destruye
la poesía
que hay en mí
porque
escribo




sunt surdă şi mută

sunt surdă şi mută
pentru că scriu
sunt oarbă şi am limba tăiată
pentru că scriu
nu pot să fac dragoste cu tine
pentru că scriu
nu pot să te simt
pentru că scriu
nu mai am sînge
pentru că scriu
numai dracul îşi mai arată faţa
fină
în întunericul nopţii
pentru că scriu
numai dracul distruge
în mine
poezia
pentru că
scriu

Sunt surdă și mută, Angela Marinescu.




Angela Marinescu traducida al castellano y al catalán por el poeta Pere Bessó


EL NAN

Cada nit la follia
arriba a ma casa
sota la figura d’un nan de front blanc
i ulls enormes, grisos.

Cada nit encenc, llavors, el foc,
alé amb poder en la brasa
menuda, un calentor calm
tremola.

El nan s’asseu a la vora del foc
Jo vull empentar-lo damunt de la brasa
per a terminar d’una vegada.

Però el nan continua venint,
dia rere dia, amb una paciència
de por.



EL ENANO

Cada noche la locura
viene a mi casa
bajo la figura de un enano de frente blanca
y ojos grandes, cenicientos.

Cada noche enciendo, entonces, fuego,
aliento con poder en la brasa
menuda, un calorcillo silencioso
tiembla.

El enano se sienta junto al fuego
Querría empujarlo sobre las brasas
para terminar de una vez.

Pero el enano sigue viniendo,
día tras día, con una paciencia
de miedo.



Piticul

În fiecare seară nebunia
Vine în casa mea
Sub chipul unui pitic, alb la faţă,
Cu ochii mari, cenuşii.

În fiecare seară aprind, atunci, focul,
Suflu cu putere în jarul
Mărunt, o căldură liniştită
Tremură.

Piticul se aşează lângă foc
Eu vreau să-1 împing peste jar
Să se termine odată.

Dar piticul continuă să vină,
Zi de zi, cu o răbdare
înfricoşătoare.

[din Poeme de sus (2003)]




Trei poezii din ”Sînge albastru”, de Angela Marinescu

Trupul tău

Trupul tău e tăiat subțire cu lama
Încât lumina răsfrântă din tine-i albastră
Ca un animal despicat.

Încât, am să te urmăresc
După mersul tău rarefiat,
După linia absolut perfectă
Cu care ai culcat
Neliniștit
Lanul de grâu, înspre seară.

Am să te-ajung
Cu capul viu
atârnând de-oboseală

Cu pieptul ros
Fără carne
Cu ochi
Fără pleoape.

Și precum pasărea, care în mare singurătate,
Țipând își leapădă prada
Am să te uit.



Zeul meu

Ești zeul meu
Tu, care te scalzi în putere
Precum duhul focului în lemn.
Uneori, ești numai sălbatic.
Atunci apele-și smulg morții uitați
Și-i aruncă pe maluri străine.

Dar uneori tu ești învins
Și te târăști umil…
Eu însă te previn
Că prea mult sânge-mi ceri
Ca să-ți ridic cu slabe mâini un templu.
Că și așa, numai ruinele lui vor fi limpezi.




Rana

Poate că niciodată n-am să mă mai lupt
Poate nu știu să mă revolt.
Mereu e prea puțin
Să mângâi mut un prunc involt.

Poate că șarpele pe care-l port ca pe-un instinct
Să fie un cuțit
Și tot adâncul meu iertat
Să fie-un ghem inform, rănit.

Dar chiar dacă-i așa,
Nu-mi este rana vină,
Cu animale mari, naive, care plâng,
O rană este-ntreaga lume anonimă.







.

No hay comentarios:

Publicar un comentario en la entrada