Liliana Armaşu (1972). República de Moldavia
Basarabiana, nacida en la otra orilla del río Prut. licenciada en Periodismo y Ciencias de la Información. Redactora de diversas revistas literarias. Ha publicado hasta ahora dos poemarios: “Eu scriu… Tu scrii… El este” (2001) [Yo escribo… Tú escribes… Él es] i “Singurătatea de miercuri” (2010) [Soledad de miércoles]. Es una poeta de escritura lenta, pero ya conocida y considerada por la crítica rumana como una de las voces a tener en cuenta.
POEMA ARRULLO PARA LOS SOLITARIOS
Estoy cerca de ti, mi amor.
Que seas feliz.
Yo no te he conocido. Tú no me has conocido.
Nuestros niños no van a nacer.
No tenemos nada que perder.
La ternura nos acompañó todo el tiempo, la pasión,
las flores y el encantamiento.
Somos la pareja eterna. Que no te asuste la muerte.
Que duermas tranquilo.
De tanto amor,
hemos masticado la tierra como unos tontos,
nos hemos rasgado las mejillas y nos hemos roto las rodillas,
teniendo atrapados - en ratoneras - los deseos.
Ahora hemos vencido. Estamos unidos
hasta el final por un duro juramento -
que nadie nunca tiene que saber
lo que que nosotros hemos oído.
La ternura siempre nos ha acompañado, la pasión,
las flores y el encantamiento.
Somos la pareja eterna. Que no te asuste la muerte.
Que duermas tranquilo.
Traducción al castellano: Andrei Langa
Poem de leagăn pentru oamenii singuri
Sunt lângă tine, dragostea mea.
Fii fericit.
Eu nu te-am cunoscut. Tu nu m-ai cunoscut.
Copiii noştri nu se vor naşte.
Nu avem ce pierde.
Tandreţea ne-a însoţit mereu, pasiunea,
florile şi încântarea.
Suntem perechea eternă. Nu ai frică de moarte.
Dormi liniştit.
De mult ce ne-am iubit,
am mâncat pământ în prostie,
ne-am scrijelit obrajii şi ne-am zdrobit genunchii,
ţinând în frâu – capcane – dorinţele.
Acum am învins. Suntem legaţi
de-a pururi de-un aspru legământ –
nimeni niciodată să nu ştie
ce doar noi am aflat.
Tandreţea ne-a însoţit mereu, pasiunea,
florile şi încântarea.
Suntem perechea eternă. Nu ai frică de moarte.
Dormi liniştit.
Invitaţie
Vino să-ncerci disperarea cu mine
şi vom trăi ani mulţi împreună.
Din disperare
vom cuceri în doi lumea
şi vom declara război imperiilor
luptând îndârjiţi ca cecenii.
Ne vom declara apoi cei mai optimişti
din republică
profeţind unirea
tuturor drepţilor şi moarte odioasă
ţânţarilor.
Hotare de netrecut sparge-vom
descătuşând frunţile
din plasa negândirii
în loc de menajere şi valeţi
cărturari pe lângă casă vom ţine
şi vom urmări atent la geam trecătorii
dăruindu-le voioşi câte-o carte de poezie.
Apoi ne vom iubi ca niciodată
din disperare
vei vedea, vom trăi cel mai bine.
Vino!
Singurătatea de vineri
Au plecat toţi să se bucure.
Tu însă nu vei şti niciodată
Ce se întâmplă dincolo de această uşă.
Ce vin nobil se bea
Şi ce se pune la cale.
Ai aşteptat această zi ca pe-o sfântă
promisiune a dezlegării.
în dar ai primit însă laţul
şi-un cui împlântat adânc
în carnea amară a singurătăţii.
în zadar visezi că dormi în locuri calde şi moi
Căci te trezeşti mereu între spini.
Peste tot ţi se arată doar boturi strălucitoare
de pantofi
Gata oricând să-ţi strivească ultima fărâmă
de speranţă.
Tresari la orice mişcare şi adiere de gând -
poate totuşi au venit după tine?
Auzi apoi cum printre râsete clocotitoare
se fac ţăndări, unul câte unul,
idealurile şi visurile tale.
Uitată, ca o mătură veche-n ungher,
îţi adulmeci înfricoşată umbra
netezindu-i ore în şir colţurile vagi.
De o parte şi de alta - doar goluri de tăcere
în care se sinucid cei mai frumoşi dintre
îngeri.
Amânarea continuă...
Cum de se întâmplă
că de fiecare dată ne scapă
tocmai ceea ce e mai important
pentru noi,
tocmai ceea ce ne dorim mai mult,
amânând totul pentru altă dată?
Luni zicem că e abia început de săptămână
şi până... hăt duminică credem că vom reuşi cumva
să consacrăm o zi şi umilei noastre persoane.
Dar uite că se face iarăşi luni
şi iarăşi nu ştim cum de ne-am rătăcit
printre alte şi mărunte lucruri.
Iată-aşa, mergem împotrivă-ne
amânând continuu
adevărata noastră viaţă
pusă în slujba altora.
Ceea ce trebuie făcut printre altele
facem în primul rând.
Ceea ce ne dorim în primul rând
facem printre altele.
Iar omul a şi murit.
Doar dorinţa aia ascunsă mai tânjeşte
umilă după el.
A rămas undeva în aer
netrăită, nedreptăţită, nemărturisită,
amânată mereu.
Veşnica ei pomenire.
No hay comentarios:
Publicar un comentario