4328.- ION MINULESCU

Ion Minulescu
(Bucarest, Rumanía, nació en 1881 y murió en 1944)

POESÍA
Romanţe pentru mai târziu, Ed. Alacalay, 1908,
De vorbă cu mine însumi, Bucureşti, 1913
Spovedanii, colecţia Manuscriptum, 1927
Strofe pentru toată lumea, Ed. Cultura Naţională, 1930
Nu sunt ce par a fi, Ed. Fundaţiilor, 1936
Versuri, ediţie definitivă îngrijită de autor, 1939


PROSA
Casa cu geamurile portocalii, B.P.T., 1908
Măşti de bronz şi lampioane de porţelan, Ed. Alcalay, 1920
Lulu Popescu, Ed. Alcalay, 1920
Pleacă berzele, Ed. Alcalay, 1920
Roşu, galben şi albastru, Ed. Cultura naţională, 1924
Manechinul sentimental, Ed. Cultura naţională, 1926
Corigent la limba română, Ed. Cultura naţională, 1929
Bărbierul regelui Midas, Bucureşti, 1929
3 şi cu Rezeda 4, Ed. Adevărul, 1933
Cetiţile noaptea, Ed. Cultura naţională, 1933




Traducción de Nicoleta Ilie y Beatriz Estrada





Para la que miente


Yo sé que me vas a engañar mañana mismo…
Pero porque hoy te me das toda
Te voy a perdonar.
El pecado es antiguo
¡Y no eres la primera culpable!...

En tu honor,
La más hermosa de todas las jóvenes que mienten,
He quemado inciensos venenosos en tripié de plata;
En la cama he rociado claveles
Y amapolas
-Todas flores ensangrentadas-
Y con aroma de abeto he manchado el encaje de las almohadas limpias,
Y en la alfombra de la pared, como en un florero,
He clavado tres ramas verdes de limonero
Y un ramo seco de eucalipto.

Pero mira,
Está tocando la media noche…
Y es la hora en que, antaño, los amantes
Sorbían con las amantes el veneno bendito…
Así que ven,
Ven y suelta del peine de marfil tu pelo,
Clávate en la mirada la Mentira
Y en el calor de los labios la Verdad
Y dime:
De los que tuvieron la suerte de tenerte así
¿Cuántos han muerto
Y cuántos maldicen por no haberte podido olvidar?...

Yo sé que me vas a engañar mañana mismo…
Pero porque hoy te me das toda
Te voy a perdonar.
El pecado es antiguo
¡Y no eres la primera culpable!...

Así que no te pido palabras emparejadas de besos,
No te pido que me digas
Nada de todo lo que has dicho a los demás
O todo lo que no has dicho a nadie.
Y no te pido una pasión loca e interminable,
No te pido
Nada que el pálido poeta
Habrá de suplicar por siglos, solitario;
Que me cambies un momento, si puedes,
El hilo de los momentos parecidos;
Que me derrames en el alma un infinito vaso de hidromiel,
Que en el pelo me tejas una corona de laurel
Y en las miradas
me endurezcas para siempre la mentira de los amores inmaculados.
Y así, silenciosos,
Como dos sombras, echados sobre esa pila de flores,
Empecemos la misa a media noche
Y terminémosla al amanecer.


Celei care minte

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...
În cinstea ta,
Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
În pat ţi-am presărat garoafe
Şi maci -
Tot flori însângerate -
Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiţă
Şi-un ram uscat de-Eucalipt.
Dar iată,
Bate miezul nopţii...
E ora când amanţii,-alt'dată,
Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată...
Deci vino,
Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,
Înfinge-ţi în priviri Minciuna
Şi-n caldul buzei Adevărul
Şi spune-mi:
Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa
Câţi au murit
Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?...
Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată.
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...
Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări,
Nu-ţi cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
Ci tot ce n-ai spus nimănui.
Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit,
Nu-ţi cer
Nimic din ce poetul palid
Cerşeşte-n veci de veci, stingher,
Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă
Din şirul clipelor la fel,
Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel,
În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde
Şi în priviri
Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.
Şi-aşa tăcuţi -
Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori -
Să-ncepem slujba-n miez de noapte
Şi mâine s-o sfârşim în zori!




Para la más cercana

¿Por qué son tus ojos verdes,
El color de los motivos wagnerianos,
Y tu cabello negro como el error de las vírgenes inmaculadas?
¿Por qué están tus labios manchados de violetas pasajeras?
Y tus manos, ¿por qué son blancas como el blanco de los tristes altares
De Babilonia
Y de Nínive?...

¿Por qué, cuando lloras,
En tu llanto muere todo un mundo de pétalos
De rosas
De nardos,
De lirios blancos
Y de crisantemos?...
¿Por qué ,cuando lloras,
Contigo llora la tristeza de los rubios ópalos,
Y las antorchas prendidas en la sombra de los castillos medievales
Se apagan de un soplo como por el temor a las demoniacas maldiciones?.
¿Por qué, cuando cantas,
Contigo canta un infinito mundo de armonías
Que allanaron tumultuosas
El vacío de los horizontes,
De los astros,
Del vuelo de los pájaros blancos,
Del fondo de los mares azules,
Del mundo de los muertos,
Del mundo de los arrepentimientos tardíos?

Y cuando estás cara a cara con los amantes- poetas

Que cantan a tus ojos,
A tu cabello
Y a tus labios-
Cuando te estremecen las palabras que no han sido dichas;
Cuando la penumbra violeta de las trioletas entra en el ocaso
Y pones en un lado de la balanza la Mentira
Y en el otro la Verdad,
¿Por qué te inclinas hacia el más joven de los poetas
Y le aprietas con sed
La cabeza entre las palmas,
Como en la garra de un águila con sed de sangre?
Y tus dientes,
¿Por qué pintan en el rosado de las mejillas motivos
Asirios
Del poema vivido por las santas poetisas
En la noche de los altares paganos,
En Babilonia
Y en Nínive?...



Celei mai aproape


De ce-ţi sunt ochii verzi -
Coloarea wagnerianelor motive -
Şi părul negru ca greşeala imaculatelor fecioare?
De ce-ţi sunt buzele pătate de violete trecătoare?
Şi mâinile de ce-ţi sunt albe ca albul tristelor altare
Din Babilon,
Şi din Ninive?

De ce, când plângi,
În plânsu-ţi moare o-ntreagă lume de petale
De trandafiri,
De chiparoase,
De nuferi albi
Şi crizanteme?...
De ce, când plângi,
Cu tine plânge tristeţea blondelor opale,
Iar torţele aprinse-n umbra castelelor medievale
Se sting suflate ca de groaza demoniacelor blesteme?...
De ce, când cânţi,
Cu tine cântă un infinit de armonii
Ce năvălesc tumultoase
Din golul zărilor,
Din astre,
Din zborul păsărilor albe,
Din fundul mărilor albastre,
Din lumea morţilor,
Din lumea părerilor de rău târzii?

Şi când stai ochi în ochi cu-amanţii - poeţi

Ce-ţi cântă ochii,
Părul
Şi buzele -
Când te-nfioară cuvintele ce n-au fost spuse,
Când in penumbra violetă a trioletelor apuse
Pui într-o cumpănă Minciuna
Şi-ntr-altă cumpănă-Adevărul,
De ce te pleci spre cel mai tânăr dintre poeţi,
Şi-i strângi cu sete
În palme capul,
Ca-ntr-o gheară de vultur însetat de sânge,
Şi dinţii tăi
De ce-i pictează, în rozu-obrajilor, motive
Asiriene,
Din poemul trăit de sfintele poete
În noaptea-altarelor păgâne
Din Babilon
Şi din Ninive?...



http://www.periodicodepoesia.unam.mx/index.php