Paul de Brancion
Nació en Francia en 1951. Poeta y novelista.
Realizó estudios de Filosofía y ha sido por mucho tiempo profesor de universitario de filología románica y literatura (Aarhus, Dinamarca, Estrasburgo).
Ha trabajado con compositores contemporáneos, entre ellos Gilles Dodger. Actualmente vive y trabaja en París. Es fundador y director de la revista literaria Sarrazine (desde 1993). Ha sido productor y conductor de radio (programas literarios en Estrasburgo y París).
Ha publicado, entre otros, los siguientes libros: El castillo de las estrellas, extraña historia de Tycho Brahe, astrónomo y noble, 1985; El niño de Cederfeld, 1991; Viento contrario, 2003; La cama de Alexander, 2005; El caminante del olvido, 2006; Tiempo de espera, 2010; Mi muerte está muerta, 2011.
5
A veces la echo de menos. Es extraña, esta sensación, porque era
mi temor, mi ausencia de consciencia y a veces es como un regreso,
me sorprende. Sin más, está en mi mente, y me pone triste.
La echo de menos en su vivacidad y por otra parte estoy contento
de estar liberado de sus « estragos ». No añoro esta liberación, y sin embargo, no consigue consolarme.
8
No le he dicho adiós a mi Mor todavía, todavía no. Aunque lo he hecho.
Me ha dicho adiós. He recibido su adiós pero no he contestado,
no he dicho nada, era imposible porque había sido tan dura.
Nunca la tome en serio, ni siquiera en su muerte.
Era como una especie de monstruo. Ahora que está muerta,
soy consciente de que después de todo estaba extremadamente viva, es imposible decirle adiós de espaldas.
Con ella no había cara a cara, huía, insistía en su huida. Era una madre huidiza. Tenía la huida en ella, insistente, permanente, irreductible.
Masiva. Mamá masiva e ida ya. Esto no me consuela.
Mi tarea esta frente a mí. Estoy extremadamente sorprendido por mi emoción. Lloro casi. ¿Cómo puedo llorar así por esta mujer que con
tanta furia destroza todo a su alrededor?
Paul de Brancion
Né en 1951, Paul de Brancion a longtemps enseigné la philologie romane et la littérature. Rédacteur en chef de la revue Sarrazine, il est l’auteur de plusieurs romans, dont Le château des étoiles : étrange histoire de Tycho Brahé (Phébus, 2005) et de recueils poétiques : Vent contraire (Dumerchez, 2003), Le Marcheur de l’oubli (LansKine, 2006) et Tu-rare (LansKine, 2008). Il partage son temps entre Paris et Nantes où il organise des rencontres consacrées à la littérature et à la poésie.
Le Marcheur de l’oubli
L’eau ne coule plus
dans la source du bas
et j’ai peur de ne plus
jamais la voir revenir.
Les éléments ont inversé le cours des choses
en haut de la montagne tout en haut
entre les rochers
érodés roulés d’absence
le ruisseau est revenu.
Il a rempli son lit
de cailloux
asséché depuis tant d’années
Où va-t-elle ?
Où s’en va-t-elle
l’eau soudain réanimée
et le temps des choses révolues
s’éveille-t-il d’un vieux cauchemar
comme si l’envers incohérent
avait tari un instant le désespoir
de ce passage de l’eau claire qui descend mais se perd
n’arrive pas.
Il ne reste rien.
Alors j’ai saisi un
roseau plein de sève caduque
accroupi, je bats le sol tout doucement
en appelant la pluie.
Paul de Brancion
Prozator şi Poet, Paul de Brancion s-a născut în 1951. După studii superioare de filosofie, a fost mult timp profesor universitar de filologie romanică şi de literatură la Universităţile din Aarhus (Danemarca) şi Strasbourg. După aceea se stabileşte în Paris. Este fondator şi, prin urmare, director, în 1993, al revistei literare Sarrazine, al cărei sediu se află în „Casa Asociaţiilor” din Saint Germain en Laye. A fost şi producător radio, animator de emisiuni literare la Strasbourg şi Paris. Activităţile sale recente se derulează între Nantes şi Paris.
Colaborează, de asemenea, cu muzicieni contemporani, autori de cantate pentru ansambluri instrumentale şi vocale.
Debutul scriitorului are loc în 1985, sub pseudonim, cu o biografie romanţată: Castelul stelelor, pseudo-istorie a lui Tycho Brahé, astronom şi mare senior.
În poezie debutează editorial târziu cu volumul Vânt potrivnic (Vent contraire) - 2003. Au urmat: Plimbăreţul Uitării (Le marcheur de l’oubli) - (2006), Ciudatul (Tu-rare) şi Atunci... muzică (Alors... musique) – 2008, Timp mort (Temps mort) – 2010, Moartea mea a murit (Ma Mor est morte) – 2011.
Pe neaşteptate
Pe neaşteptate toamna e aici alungată de vânători şi de soare la marginea nopţii de august fără să-i pese griul ia în stăpânire mari baldachine celeste arborii mărşăluiesc spre întuneric Doamne cât de frumoasă-i viaţa asta.
* * *
de acum înainte
de acum înainte
să asculţi ce se complotează
cu sentimentul cuvântului
„întâmplare”
şi
cum prin magie
te retragi ultragiat
pe malul murdar al apei
de a nu fi fost respectat
nici înţeles
disonanţa aspiraţiilor noastre
şi a situaţiei lumii
să te lupţi pentru dorinţele de fericire
şi să tropăi sălbatec
multiplul, inutil, nenumărat
adevăr
a ceea ce nimeni nu înţelege
dar percepe cu o acuitate neputincioasă
disponibilitatea
înfricoşătoare
"ar trebui” sparge elanul
împotriva moliciunii
întunecate
pentru echilibrul numărătorilor
pierderea face parte din profi
armonia acestei existenţ
implică lupta contra dezolării
oricât ar costa
o datorie a vieţii de plătit
de transmis
care ne împiedică să dispărem
* * *
Mâine
Mâine
deja mâine
izolat în vânt
hotărât să pornesc războiul cu lumea
cu însuşi zgomotul vieţii
tuturor celorlalţi
complicaţii străine
aranjamente multiple
schimbări induse
unde atâtea lucruri se pierd
în valori dispărute pentru totdeauna
nu se vor şti număra
atât sunt de numeroase
abundenţa decapitează
orice abilitate de-a rosti
cuvintele juste
deja mâine
se va revolta împotriva
imensităţii
dorinţa de-a fi mai important
de a spori
de a avea mai mult
să aibă plăcerea speranţei unui corp
adaptându-se la cel mai mic
dintre spaţiile vitale
la distanţa rezonabilă pe care s-o poată parcurge
să-şi retragă în fiecare zi puţin mai mult
barierele înspre interiorul său
să lase astfel pământul mai mare
Prezentare şi traducere:
Viorel TĂUTAN
No hay comentarios:
Publicar un comentario