DANA BANU
La poeta y narradora Dana Banu (Târgu-Mureş, 1970) hizo su debut literario cuando apenas contaba catorce años en la revista Astra. Ha publicado Pe malulcelălalt al râului, poemas (1986); Poeme de îmblânzit Magda-Lena, poemas enprosa (1991);Oraşul părăsit, narrativa breve (2000); Poezii din ţara lui elian, poemas (2007); Magda-Lena et les signes, novela (2009); Cântecul samovarelor, poemas (2011). Colaboradora en revistas y antologías de Rumanía, Canada, Francia, Italia, Haití, Hungría, Turquía, Grecia, EEUU, Alemania... Podemos
seguirla en su blog personal
http://danabanuelian.wordpress.com
MUROS EN LA CIUDAD DE INVIERNO
por las calles pasa el invierno
la gente vive en latas de conserva
la gente tiene comas puntos signos de exclamación
caballos salvajes llegan al matadero los carniceros mermelada de animales domesticados
no soy vuestro hermano ni vuestra hermana ni agua viva o muerta
no soy sombra el hombro mandíbula tibia o vuestro cerebro
soy invierno y otoño de los tristes y patéticos
el que calla y trepa la hiedra por los muros mohosos
el que lleva consigo visiones exprimidas de poder.
Sé cómo es
se te inflan las venas escupes en el espejo das con el puño en las vitrinas del día
más allá del éxtasis alarido ardor llama
sobrio y mudo corazón de piedra del que estima esta cloaca apocalíptica
el mundo con sus infinitas extensiones las repugnantes efemérides de la melancolía
metáfora amarga del tedio
con los ojos por sobre la cabeza llevando en el pico un velón de plata que ilumina la ciudad
si ves a alguien evítalo te amará y reventará solo
si ves una piedra cógela en brazos se convertirá en hombre
¿sabes cómo es?
Más allá de la palabra sólo tejados
más allá de los tejados
ventanas
signos para más tarde
aullidos de fiera adormecida al momento
en la ciudad de invierno
sólo muros
nadie
sólo muros
Traducción del rumano al castellano: Pere Bessó
Ziduri în orașul de iarnă
oamenii trăiesc în cutii de conserve
oamenii au virgule puncte semne de exclamare
caii sălbatici ajung la abator măcelăriile gem de animale îmblânzite
nu sunt fratele vostru nici sora voastră nici apa vie sau moartă
nu sunt umbra umărul mandibula tibia sau creierul vostru
sunt iarna şi toamna celor triști şi patetici
cel care tace şi urcă iederă pe ziduri mucegăite
cel care poartă cu el viziuni stoarse de vlagă
ştiu cum e
ţi se umflă venele scuipi în oglindă dai cu pumnul în vitrinele zilei
dincolo de extaz urlet ardoare flacără
sobră şi mută inima de piatră a celui care iubește haznaua asta apocaliptică
lumea cu infinitele ei prelungiri efemeridele scârboase ale melancoliei
metafora crâncenă a plictisului
cu ochii daţi peste cap purtând în cioc o candelă de argint care luminează oraşul
dacă vezi un om ocolește-l te va iubi şi va crăpa singur
dacă vezi o piatră ia-o în brațe va deveni om
ştii cum e?
dincolo de cuvânt doar acoperișuri
dincolo de acoperișuri
ferestre
semne pentru mai târziu
urlete de fiară adormită la timp
în orașul de iarnă
doar ziduri
niciun om
doar ziduri
1 noiembrie
spre searã se vor aprinde lumânãri prin cimitirele lumii
în straie albe de sãrbãtoare vor trece tãcuþi înspre lunã
toþi oamenii sufletului meu cãlãtor
în cortegii prea lungi ei deseneazã tãcerea aceasta
parcã nici nu mai ºtiu de unde am venit
nu mai e niciun semn de aducere aminte
uneori mã gândesc la naºterea mea ca la primul pas înspre moarte
atunci închid porþile ºi mã ascund printre cuvinte
astãzi muzicile nu se vor auzi la castel
menestreii au coborât în pãmânturi
acolo unde se nasc versuri de aur cu mãºti de catifea violet
dacã mâna aceasta nu tremurã ºi pasul nu mai e ºovãitor
e pentru cã astãzi lumina celor care au trecut prin sufletul meu cãlãtor
vegheazã
No hay comentarios:
Publicar un comentario